Bun venit...
"sa nu faci pe nimeni o prioritate in viatza ta... atat timp cat tu in viatza lor esti optiune!"

YAHOO MESSENGER CONTACT ME


Seductia Trupului - *** VA MULTUMESC TUTUROR PT SPRIJINUL ACORDAT, SI FAPTUL CA-MI SUNTE-TI ALATURI FACE MULT.... RECOMANDATI SITEUL SI PAG DE FACEBOOK LA CAT MAI MULTI, PUTETI POSTA SI PRELUA ARTICOLELE PE PERETELE VOSTRU... MULTUMESC INCA ODATA!

8 mituri care ar putea să îţi distrugă relaţia

Certuri, pasiune, gelozie, copii. Cultura pop a instaurat sute de mituri în legătură cu relaţiile, dar unele dintre ele sunt cu adevărat nocive, spun psihologii.

Există sute de mituri despre relaţii. Problema e că unele dintre ele, persistente, îţi pot ameninţa relaţia, scriu cei de la LiveScience, care le explică pe cele mai periculoase.

1. La o relaţie bună nu trebuie să munceşti

Din contră, spune psiholoaga Lisa Blum: nimic (societatea, şcoala, părinţii) nu ne pregăteşte pentru cum trebuie să ai grijă de un cuplu. Dar relaţiile trebuie îngrijite. Pe de altă parte, dacă te străduieşti prea mult, există riscul frustrării. Aşa că este, într-adevăr, un semn rău, când ai mai multă grijă de o relaţie decât să te bucuri de ea.

2. Dacă partenerii se iubesc cu adevărat, îşi cunosc dorinţele şi nevoile

Este unul dintre cele mai nocive mituri: acela că partenerul îţi citeşte gândurile. Cel de lângă tine nu ştie întotdeauna ce îţi doreşti, aşa că trebuie să i le comunici, în loc să te aştepţi să ştie.

3. Dacă eşti îndrăgostit cu adevărat, pasiunea nu va dispărea niciodată

În ciuda a ceea ce ne învaţă filmele şi literatura, pasiunea dispare la un moment dat, spun specialiştii, şi nu este de vină relaţia pentru asta. La un moment dat, se instalează rutina zilnică.

4. Un copil va întări relaţia

Studiile au demonstrat că fericirea într-o relaţie scade o dată cu apariţia unui copil. Acesta aduce şi mai multe provocări în cuplu.

5. Gelozia este un semn al iubirii

Este un semn al lipsei de siguranţă într-o relaţie şi sursă infinită de frustrări, spun psihologii.

6. Certurile distrug cuplul

Ceea ce erodează o relaţie sunt certurile nerezolvate. Din contră, certurile pot fi chiar sănătoase într-un cuplu, sunt o formă importantă de comunicare.

7. Celălalt trebuie să se schimbe

Vina, într-o relaţie, nu vine dintr-o singură parte, avertizează experţii. Aşa că în loc să aştepţi ca celălalt să se schimbe în bine, ar trebui să te gândeşti cum te poţi schimba şi tu.

8. Dacă ai ajuns la terapia de cuplu, e grav

Dacă vrei cu adevărat să rezolvi problemele, poate să fie doar un tratament dificil.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...