Braşovenii care nu-şi permit sau nu doresc să ajungă pe litoralul românesc au o alternativă la munte, adică Băile Sărate de la Perşani.
Nămolul foarte bun
La nici o oră de mers cu maşină de la Braşov, se afla mica staţiune balneară Perşani, una dintre cele mai vechi băi de nămol din ţară. Este renumită pentru proprietăţile terapeutice ale apelor sărate şi ale nămolului - chiar medici de la Techirghiol îşi trimit aici pacienţii din Ardeal. O bătrână din sat ne povesteşte că pe vremea când era mică, venea lume foarte multă. Aveau dureri mari de picioare şi după câteva zile plecau alergând. Cu timpul, locul a decăzut, pentru că la modă devenise Techirghiolul. Probele de nămol trimise la un laborator din Elveţia au scos la iveală calităţi terapeutice extraordinare. Sunt voci care susţin că nămolul este chiar mai bun decât cel de la Techirghiol, iar efectele mai de durată. Şi asta pentru că lacurile de la mare au fost inundate şi apa dulce s-a amestecat cu cea sărată.
Sănătate garantată
În ultimii ani au început să vină la Perşani din ce în ce mai mulţi oameni cu probleme de sănătate, majoritatea din zona Braşovului. Un braşovean care este stabilit în străinătate vine aici vara pentru o cură de nămol şi apă sărată. A avut clavicula fracturată şi acum că se simte mai bine. Un alt bărbat ne-a povestit că se tratează la Perşani de artroză şi alte afecţiuni ale oaselor şi că preferă liniştea de la munte, decât aglomeraţia şi preţurile mari de pe litoral. ,,Am făcut 12 ani de sport. Eram zguduit din toate încheieturile. De câţiva ani de când vin sunt alt om. La un moment dat, nici mai puteam să urc scările, acum nu mai probleme”, ne spune un fost sportiv de performanţă.
Apa te ţine la suprafaţă.
Copiii sunt cei mai fericiţi, pentru că dacă nu ştiu să înoate, apa sărată îi ţine la suprafaţă. Nu se compară cu distracţia de la mare, dar micuţii cu care am stat de vorbă erau încântaţi de bălăceala din bazin. De altfel, lângă ştranduri a fost amenajat şi un lac de agrement cu bărcuţe şi hidrobiciclete. Familia Istrate, cea care a luat în concesiune ştrandurile Perşani, acum 9 ani, încearcă să ţină afacerea pe linia de plutire. Laurenţiu Istrate spune că nu va renunţa, pentru că simte că oamenii vor începe să caute din ce mai des acest loc, pentru medicamentul natural ce îl oferă. Au luat un loc în ruină şi, încet-încet, au amenajat bazinele, au adus sute de şezlonguri , au deschis un camping de căsuţe din lemn, cu 2 şi 4 paturi. Există şi un restaurant , o terasă şi un magazin cu obiecte de sezon. Băile Perşani sunt deschise în fiecare zi.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu