Despre singuratate, in soapta

Despre adevarata singuratate nu vorbim decat in soapta. Nu putem spune tuturor despre ea. De altfel, ce mai inseamna o singuratate trimbitata? Nu vom recunoaste decat in fata noastra ca suntem singuri. Si uneori am preferat chiar eu sa mi-o ascund. Sunt destui cei care striga: Iata cat sunt de singur! Ca si cum ar merita elogii pentru singuratatea lor. Nu e nevoie sa le sporim randurile acestor.. sa-i numesc,solitari? Ei se plang in oglinda cu gandul de a trage de aici foloasele, in timp ce adevarata singuratate ne fereste de ridicol. Ea nu are decat rar nevoie de vorbe. Si, uneori, nu mai are nevoie nici de regrete. Am invatat asta de la viata.
Viata are intotdeauna dreptate, oricum am lua-o. Cat de cruzi putem fi, uneori,fara sa ne dam seama! De aceea randul celor singuri,s-a “ingrosat” considerabil in ultimul veac. Stau uneori, cu ochii inchisi si ma intreb: din ce parte ma va lovi destinul? Apoi ii deschid si ma cuprinde o pace luminoasa, deplina vazand ca nimic nu ma ameninta.Ca intr-un joc. Cateodata ma gandesc si noaptea la asta,fara sa stiu prea bine de ce! Ba nu, mint. Stiu.
Ma uit la norii care se tarasc deasupra muntilor si-mi dau seama ca ma aflu in singurul loc din lume unde miscarea lor pe cer are un sens precis. Si chiar daca multe lucruri nu mai seamana cu ceea ce stiam din copilarie, mirosul de iarba taiata si uscata la soare e de-ajuns sa imi aduc aminte ca viata e frumoasa. Si parca nu norii trec deasupra mea, ci amintirile mele. Imi revad viata, urmarind cum alterneaza umbrele norilor si lumina soarelui care ma dogoreste apoi. Ca si cum mi-as tine viata in palme. Si trebuie sa stau nemiscata si sa astept. Sa astept ce?
Cunosc tot ceea ce urmeaza sa-mi aduca norii si soarele. De fapt, eu am descoperit lumea traind in ea, cu singuratate, cu iubire, cu necazuri dar si cu bucurii! Exact ca cerul privit de mine deseori! Primul lucru pe care l-am invatat de la viata a fost sa-mi amintesc. In felul acesta reuseam sa fiu mai putin singura uneori. De-atunci dateaza probabil la mine o fascinatie a memoriei. Daca ascult acum zgomotele aduse de vant, iau totul de la inceput. Si simt ca deasupra tuturor contradictiilor mele exista ceva ce nu voi trada niciodata: Dragostea.
Al doilea lucru pe care l-am invatat de la viata ,a fost sa ma opun foarte devreme singuratatiii printr-o dragoste sporita. Mi-am iubit parintii mai mult decat alti copii. Am iubit lumea.Viata am incercat sa o “cuceresc” prin dragoste,dar nu am reusit. Nu e vina mea daca n-am reusit. Sau este. Dar n-am putut astfel!